News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Grindeanu: Timp de 30 de ani, statul a rămas dator cetăţeanului român pentru lipsa infrastructurii de transport

”Este prima mea ieşire ca ministru al Transporturilor şi era normal să ajung în Timişoara şi nu e vorba că sunt subiectiv, ci că ştiu că Timişoara a avut întotdeauna marea suferinţă a lipsei infrastructurii. Am avut o întâlnire cu  o parte din structurile aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, am marele avantaj că ştiu ceea ce înseamnă Timişoara că am fost viceprimar şi preşedinte de Consiliu Judeţean, sunt unele proiecte în acelaşi stadiu. Mi-am asumat acest rol în Guvernul României, fiind probabil unul dintre cele mai grele ministere. Timp de 30 de ani statul a rămas dator cetăţeanului român pentru lipsa infrastructurii de transport. Am văzut în aceşti ani enorm de multe proiecte, desene, dar de prea puţine ori acele lucruri au fost puse în practică. O să îmi construiesc o echipă de profesionişti la Ministerul Transporturilor astfel încat lucrurile să fie mutate din loc”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Timişoara.

Sorin Grindeanu a declarat că nu este mulţumit de stadiul lucrărilor la centura de sud a municipiului Timişoara şi că urmează să facă o vizită pe şantier.

”Ţin mult la proiectul legat de centura sud, ştiţi că în 2017, în cele 6 luni cât am fost premier,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Ucrainenii au restaurat un loc de joacă din Florești / O asociație a ucrainenilor stabiliți în județul Cluj au finanțat și realizat lucrările / ”Am încercat să apelăm la primărie, dar ni s-a spus că nu pot interveni, deoarece e proprietate privată”

Redacția

ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert

Redacția

Alianţa Maghiară din Transilvania, acuzații la adresa guvernanților, după rezultatele recensământului: Un genocid tăcut

Redacția
Încarcă...