News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Grecii votează duminică la alegerile parlamentare: Partidul lui Mitsotakis este favorit, dar este departe de obținerea unei majorități

Premierul de dreapta în exercițiu, Kyriakos Mitsotakis, pleacă favorit în alegerile legislative de duminică din Grecia, al cărui deznodământ l-ar putea determina totuşi să organizeze un nou scrutin în lipsa unei majorităţi stabile, relatează AFP.

Premierul grec Kyriakos MitsotakisFoto: DIMITRIS PAPAMITSOS / AFP / Profimedia

Principalul său contracandidat, liderul Syriza, Alexis Tsipras, vrea să revină la conducerea ţării după un prim mandat din 2015 până în 2019, marcat de o încleştare cu Uniunea Europeană şi apoi de capitularea sa în timpul negocierilor pentru salvarea Greciei de criza financiară.

  

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 (04.00 GMT). Sondaje efectuate la ieşirea de la urne vor fi publicate la închiderea birourilor de vot, la ora locală 19.00 (16.00 GMT).

Campania electorală, considerată monotonă, s-a încheiat vineri seară la poalele Acropole, unde Kyriakos Mitsotakis, în vârstă de 55 de ani, le-a cerut alegătorilor un nou mandat de patru ani pentru a continua construcţia unei “noi Grecii”.

În acela;i timp, rivalul său Alexis Tsipras a prezis încheierea “coşmarului” duminică şi a acuzat guvernul că a derulat o politică economică care a făcut ca “clasa de mijloc să trăiască cu cupoane” alimentare.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Putin spune că este „necesar” ca Rusia să crească producţia celor mai noi tipuri de arme / „Săptămâna trecută, au folosit aproape jumătate de milion de muniţii” – spun ucrainenii

Redacția

Anchetă a Poliţiei Rutiere după apariţia unor imagini cu Mircea Geoană care ar conduce o maşină băut VIDEO

Redacția

La Paris încep Jocurile Paralimpice. Cine sunt cei șase sportivi care reprezintă România

Redacția
Încarcă...