News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Gigi Gavrilă a fost înlocuit de la conducerea instituției care în câțiva ani nu a reușit să cumpere nici măcar un tren nou

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Gigi Gavrilă, a fost înlocuit cu Ştefan-Adrian Roşeanu, în urma unei decizii a premierului, publicată miercuri în Monitorul Oficial, scrie Agerpres. ARF este instituția care ar fi trebuit să gestioneze licitațiile de cumpărare a unor trenuri noi, dar două licitații mari sunt neterminate.

Gavrilă ocupă funcția de șef al ARF din primăvara lui 2018. Ștefan Roșeanu, noul director, a fost timp de șase luni director general al CFR Călători, din vara lui 2012 în iarna lui 2013.

“Având în vedere propunerea formulată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, interimar, prin Adresa nr. 40.999 din 11 octombrie 2021, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, cu nr. 20/24.118/T.H.G din 11 octombrie 2021, în temeiul art. 29 şi al art. 31, lit. e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări şi

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Suntem bogați pe hârtie, dar cheltuim peste posibilități: paradoxurile averii într-o economie tensionată

Redacția

Chelsea Londra a câştigat Conference League, după ce a învins categoric Betis Sevilla. Performanţa unică reuşită de londonezi

Redacția

Arafat: În scenariile noastre luăm şi eventualitatea unui cutremur de 8 grade, asta nu înseamnă că ştim că va fi, nu înseamnă că sigur va fi, dar noi trebuie să ne pregătim pentru aşa ceva

Redacția
Încarcă...