Din întreaga floră românească, cel mai cunoscut simbol al primăverii este ghiocelul. El ar fi fost un bărbat rămas văduv, cu opt copii. Recăsătorindu-se, copiii săi, patru băieți și patru fete, au fost alungați de mama vitregă. Necăjiți, aceștia se metamorfozează în opt specii diferite de flori. Tatăl i-a căutat ce i-a căutat și, ne aflând nimic de soarta lor, se transformă și el în floarea numită ghiocel. O altă legendă se referă la culoarea albă a florilor de ghiocei. „Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe Pământ, iarbă, buruieni și flori, le-a împodobit cu culori frumoase. Când a făcut zăpada, i-a zis: «Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place». Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă: «- Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!» Iarba a refuzat-o. A rugat apoi trandafirul, să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâtă, ajunge în dreptul ghiocelului căruia îi spune și lui necazul: «Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!» Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus: «Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine». Zăpada primi cu mulțumire darul ghiocelului. De atunci, ea poartă veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară, de cum începe să se arate primăvara.” – Ion Ghinoiu, Calendarul țăranului român. Zile și mituri, p. 72-73.
Dintre zecile de flori care apar în arta populară din Moldova, este reprezentat și ghiocelul; așa cum poate fi observat pe un ștergar din perioada interbelică, identificat în suburbia Luna Pașcani.
Mulțumim prof. Corina Ciopraga și prof. Gabriel Ciopraga din Pașcani, pentru aceată donație făcută Muzeului Municipal Pașcani!
Muzeul Municipal Pașcani
