News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Geoană, noi semnale privind prezidențialele: Avem nevoie la vârful statului de o gândire independentă de jocurile partizane

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că România a intrat în criză de timp pentru că, deşi are „şansa unui deceniu unic, de mari transformări”, ţara se zbate la periferia Europei. Reprezentantul Alianței a vorbit și de profilul viitorului președinte al României.

Mircea Geoană, secretar-adjunct al NATO, posibil prezidențiabil FOTO EPA EFE

Mircea Geoană, secretar-adjunct al NATO, posibil prezidențiabil FOTO EPA EFE

S-au scurs peste 30 de ani de când am ieşit din întuneric şi aproape 20 de ani de când am intrat în lumină, pe uşa lumii libere, euro-atlantice. În toată această perioadă s-au întâmplat şi lucruri bune, însă transformarea României într-o ţară prosperă, respectată şi încrezătoare nu s-a produs. Drept urmare, România trăieşte uriaşa traumă a abandonului: prea mulţi copii, prea multe dintre tinerele şi tinerii noştri fie au plecat deja, fie nu îşi văd viitorul în ţară. Ne zbatem încă la periferia Europei. Înţelegerile negociate în momentul aderării la Uniunea Europeană nu au fost respectate aşa cum au fost ele fixate atunci. Schengen este o imensă nedreptate, dar mai sunt şi altele. O spun răspicat, pentru că ştiu exact care au fost termenii înţelegerii. Dar nici clasa politică nu s-a ridicat la înălţimea acestei perioade unice în istoria noastră.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Halep a plecat la Miami, pentru primul turneu după un an și jumătate de pauză. “Parcă nici nu știam ce să mai îmi pun în geantă”

Redacția

Ciolacu, despre o posibilă susținere a lui Geoană la prezidențiale: „A spus că nu doreşte să fie susţinut de PSD”

Redacția

Șoșoacă, nou atac la adresa lui Simion: Nu ți-e rușine, perversule? Frustratule sexual

Redacția
Încarcă...