Învăţare prin joc – așa a fost explicată public inițiativa de a muta la școală ultimul an de grădiniță, începând din 2012. Numai că, încet, încet, clasa pregătitoare s-a transformat într-o etapă clasică de școală românească, încărcată de calcule serioase, scriere și citire intensivă.
Unii părinți nu înțeleg la timp acest lucru, așa că nu își ajută copiii la teme. Iar cei mici riscă să pornească pe drumul școlii cu handicapuri greu de recuperat și cu o imagine de sine deformată.
Fişă de lucru la matematică pentru clasa pregătitoare: teoretic sunt calcule simple, cu numere de la 1 la 10. Practic, schema de rezolvare pune probleme şi adulților.
În programa clasei pregătitoare, noţiunile de matematică şi mediu înconjurător sunt gândite pentru a fi predate prin joc. Numai că ideea s-a rătăcit undeva, în drum spre copiii care nu au mai mult 6 ani.
„Aici este, într-adevăr, matematică clară, pentru că şi programa nu este una pentru clasa pregătitoare, este una destul de avansată. Noi am ridicat această problemă”, spune profesoara Cornelia Popa Stavri.
Unii părinţi contestă eficiența acestui tip de exerciții. Este cazul unei mame care a descoperit că fiica sa nu asociază operațiile matematice cu nimic.
„Ea nu are nişte deprinderi elementare de a asocia exerciţiul ăla matematic cu o operaţiune simplă. Când eu o întreb cât fac doi plus trei, de exemplu, ea îmi răspunde mecanic cinci”, spune femeia.
Pericolul ascuns este că fiecare noţiune neînţeleasă la timp va atrage după sine și altele.
„Copilul va începe să creadă că el nu este în regulă, că el nu poate să facă faţă şi că a fi asimilat într-un grup presupune a şti să maschezi toate minusurile pe care le ai”, spune psihologul Cristina Fulop.
Noile manuale, după care se învaţă din acest an, conțin noţiuni apreciate și de profesori drept dificile. Potrivit legii, programa se va aplica cel puțin cinci ani fără schimbări.
sursa stiri digi24
Citește și: {loadposition articlescategoryload}