Fostul ministru al Afacerilor Externe Cristian Diaconescu a dezvăluit, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, contextul și aspectele-cheie ale negocierilor Tratatului privind regimul frontierei cu Ucraina și Tratatului politic cu Rusia, încheiate înainte de aderarea României la NATO. Cristian Diaconescu spune că ambele tratate au fost necesare atât pentru interesul național, cât și pentru că NATO voia să știe exact unde se termină spațiul euro-atlantic, să aibă o vecinătate stabilă și pârghii juridice pentru negocieri în cazul unui eventual conflict.
Cristian Diaconescu, jurist de profesie și diplomat de carieră, a fost ministru în trei guverne, la Justiție și la Afaceri Externe, ulterior consilier prezidențial. În perioada în care a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, din 1990 până în 2004, Cristian Diaconescu a fost și reprezentant la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și la Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), având și rol de negociator şef pentru tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, precum şi pentru măsurile de creștere a încrederii şi securității în Europa.
Printre tratatele și acordurile pe care le-a negociat în acea perioadă au fost Tratatul privind regimul frontierei cu Ucraina și Tratatul politic cu Federația Rusă, prevederile acestora fiind cu atât mai importante acum,
» Citește continuarea pe pagina autorului


