Nu departe de aeroportul Tempelhof din Berlin, Peter Engelke tocmai a instalat o nouă poartă la depozitul său fiind îngrijorat că oamenii disperaţi ar putea să îi fure marfa preţioasă, compusă din lemne de foc, transmite Bloomberg.
Acţiunile lui Peter Engelke reflectă o îngrijorare crescută în Europa, în condiţiile în care continentul se pregăteşte pentru o criză energetică, care este posibil să includă probleme cu aprovizionarea, la iarnă.
La summitul care a avut loc vineri la Praga, liderii Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor, pe fondul temerilor că o astfel de măsură ar fi ameninţat livrările de gaze spre continent. Până la 70% din încălzirea locuinţelor europenilor este asigurată de gaze naturale şi electricitate, însă în condiţiile în care livrările de gaze ruseşti au fost drastic reduse, lemnul, care este deja utilizat de aproximativ 40 de milioane de persoane pentru încălzire, a devenit o marfă la mare căutare.
Preţurile la peleţi de lemn aproape s-au dublat, până la 600 de euro pe tonă în Franţa, şi există deja semnale privind achiziţiile de panică pentru cel mai vechi tip de combustibil fosil din lume. Ungaria a mers până acolo încât a interzis exporturile de peleţi,
» Citește continuarea pe pagina autorului


