„Sâmbătă seară, 29 ianuarie, am fost detectat că am Covid, astfel că sunt în izolare pentru 10 zile (cei vaccinaţi sunt izolaţi 5 zile)”, a anunţat europarlamentarul.
Cristian Terheş a precizat că nu are simptome şi că a fost infectat după ce a vizitat bolnavii de Covid, menţionând că se tratează cu Arbidol, medicament utilizat în Rusia şi China, dar care nu este autorizat în Uniunea Europeană.
„Am intrat, însă, preventiv pe tratament, cum ar fi Ivermectina, Arbidol, antibiotice, vitamine, etc. M-am testat preventiv pentru că, de duminică trecută, am fost zilnic la bolnavii cu Covid, unde am stat 4-6 ore. M-am mai testat în timpul săptămânii şi nu am avut nimic. Experienţă între bolnavii cu Covid a fost extrem de înălţătoare”, a explicat Terheş.
Anterior, pe 23 ianuarie, unchiul europarlamentarului, medicul Liviu Gârbea, a decedat în secţia ATI a spitalului Judeţean din Zalău, acolo unde fusese internat de mai multe zile.
„Cu durere în suflete vă anunţăm plecarea dintre noi, la chemarea Tatălui Ceresc, pe data de 23.01.2022, a dr. Liviu Gârbea din Zalău. (..) Dr. Liviu Gârbea, născut pe data de 18.03.1948 în localitatea Fizeş, com. Sâg, jud. Sălaj, a fost fratele cel mai mare al mamei şi omul de la care am învăţat ce înseamnă să lupţi pentru un crez şi să fii drept şi demn până la final”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


