
Europa Liberă a dus la laborator pentru analize câteva mostre de miere luate din supermarketurile din România. Rezultatele sunt îngrijorătoare. Mostrele analizate confirmă o investigație a Comisiei Europene care arată că aproape jumătate din mierea importată din țări non-UE este falsificată. Piața românească nu este ferită de fenomenul falsificării. Dimpotrivă, acuză apicultorii. Procesatorii fac precizări.
„Eu cumpăr doar de la târguri tradiționale sau de la mici producători pe care îi cunosc personal. Cred că mierea din supermarket este contrafăcută”, spune Maria. Ea este mamă a doi copii și e preocupată de calitatea hranei lor.
E greu de crezut că toată mierea din supermarket este contrafăcută. Dar, pe lângă consumatorii simpli, experții și reprezentanții autorităților de control spun ca au motive să pună la îndoială măcar parțial calitatea ei.
Dezbateri intense au loc pe forumurile de apicultori și consumatori, unde se invocă calitatea necorespunzătoare a mierii din comerț, mai ales a amestecurilor care conțin miere provenită din afara UE. Se discută și despre metode de recunoaștere a mierii autentice.
Europa Liberă a verificat direct în laborator calitatea mierii de la raft. Am ales șase borcane aflate la vânzare în trei supermarketuri diferite din Cluj-Napoca. Sunt borcane care conțin amestecuri de miere de albine provenită din țări UE și non-UE. Primul semn de întrebare e prețul. Specialiștii spun că sunt unele sunt prea ieftine ca să fie vorba de miere autentică. Experții mai spun că probabilitatea să găsim probleme e mai mare la amestecurile de miere care provine din afara UE.
Am dus cele șase mostre la Laboratorul de Control al Calităţii Produselor Apicole, APHIS, din cadrul USAMV Cluj-Napoca, certificat RENAR.
Continuarea pe romania.europalibera.ro


