News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Elevi chiulangii, depistați de polițiști

Au vrut să scape de ore, dar au dat nas în nas cu polițiștii. Cinci elevi chiulangii de la Târgu Frumos au fost sancționați pentru că au lipsit de la cursuri.

 

 

  

La data de 23 noiembrie anul curent, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Frumos au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, comise în incinta şi 

zona adiacentă unităţilor de învăţământ, având ca beneficiari elevi ai Liceului Tehnologic Petru Rareş şi ai Liceului Ion Neculce din Tg.Frumos.

S-a avut în vedere supravegherea principalelor căi de acces către unităţile de învăţământ și supravegherea elevilor care intră şi ies din unităţile şcolare.

De asemenea, a fost verificat modul în care se asigură paza unităţilor şcolare şi accesul în incinta unităţilor de învăţământ, în acest sens fiind instruit personalul de pază.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de 400 lei, au avut loc două  întâlniri cu şefii unităţilor de învăţământ şi au controlate 5 săli de jocuri, fiind depistaţi 5 elevi absentând de la cursuri.

 

 

Related posts

Patru fete din Iași au fugit la Bucureşti. Și-au amanetat telefoanele ca să aibă bani

Redacția

Acțiune desfășurată de polițiști în municipiul Pașcani pentru creșterea gradului de siguranță publică

Redacția

Accident rutier la Moțca produs de un șofer cu o alcoolemie de 1,01 mg/l

Redacția
Încarcă...