RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Echipa de fotbal feminin a Canadei a fost depunctată la Jocurile Olimpice iar antrenoarea suspendată un an ca urmare a scandalului de spionare cu drona a echipei adverse

sursa foto: captura video

Canada a fost penalizată cu şase puncte la turneul olimpic de fotbal feminin, iar antrenoarea Bev Priestman a fost suspendată un an, a anunţat sâmbătă FIFA, ca urmare a unui scandal de spionaj cu dronă, relatează Reuters, conform News.ro.

De asemenea, Federaţia Canadiană de Fotbal a fost amendată cu 200.000 de franci elveţieni.

  

Priestman, care antrenează echipa din 2020 şi a condus-o la titlul olimpic la Tokyo un an mai târziu, şi oficialii canadieni Joseph Lombardi şi Jasmine Mander au fost suspendaţi din orice activitate legată de fotbal timp de un an pentru „comportament ofensator şi încălcarea principiilor de fair-play”, a precizat FIFA.

Noua Zeelandă s-a plâns că staful canadian a spionat cu drona antrenamentele echipei sale înainte de meciul de deschidere de la Jocurile Olimpice, pe care Canada l-a câştigat cu 2-1.

În urma deciziei FIFA, campioanele olimpice en titre vor coborî la minus trei puncte în Grupa A, cu două meciuri rămase de jucat şi un munte de urcat dacă vor să treacă de faza grupelor.

Decizia poate fi con

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Protestul de trei zile al fermierilor şi transportatorilor începe în Piața Constituției. Un singur camion a fost autorizat, susține prefectul Capitalei

Redacția

Valeriu Stoica: Iohannis a permis ca la conducerea PNL să existe oameni mediocri. A fost cu totul evacuată infrastructura intelectuală a PNL

Redacția

Cantautorul George Nicolescu, cunoscut pentru melodia „Eternitate”, a murit la vârsta de 74 de ani

Redacția
Încarcă...