
Selecția controversată de acum doi ani a avut hibe care au atras anularea ei de către Agenția de monitorizare a întreprinderilor de stat. Decizia a fost contestată, dar Asociația serviciilor de apă canal a pierdut definitiv procesul în care cerea suspendarea aplicării ei.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi în acțiunea contra deciziei prin care Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a cerut reluarea selecției pentru Consiliul de Administrație al ApaVital. Decizia judecătorilor de la curtea supremă este definitivă.
Într-un alt proces, asociația solicită de data asta anularea deciziei AMEPIP care cere reluarea selecției administratorilor, termenul de judecată fiind fixat pentru 3 decembrie.
Și opac, și controversat
ARSACIS ceruse suspendarea executării hotărârii emise de AMEPIP la sfârșitul anului trecut, prin care agenția reclamase nerespectarea cerințelor procedurii. La solicitarea „Ziarului de Iași”, cei de la AMEPIP au refuzat să menționeze motivele anulării selecției CA din 2023, argumentând că „publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces”.
Prin urmare, cu acest răspuns opac al AMEPIP, care dublează selecția lipsită de transparență, și în lipsa procedurii greoaie de acreditare la Curtea de Apel București pentru consultarea dosarului am aflat „pe surse” de ce selecția administratorilor societății ieșene de apă a fost considerată un fiasco.
Ar fi vorba de restrângerea numărului de mandate din CA scoase la concurs de la 9 la 7, care trebuia decisă printr-o hotărâre a AGA ARSACIS, chiar dacă nu era decât o aliniere la forma modificată a Ordonanței 109. Fără acest document pur birocratic, selecția este nulă, consideră agenția guvernamentală.
De asemenea, doi dintre candidați au obținut mandatele de administrator, deși la momentul selecției nu întruneau toate condițiile impuse. De remarcat că, între timp, condițiile nerespectate atunci – experiență în conducerea unor societăți/ regii – au fost modificate în favoarea lor, dar această schimbare nu se aplică retroactiv.
continuare pe ziaruldeiasi.ro



