NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelorPoliție

Două accidente rutiere, cu victime, în zona Pașcani. Pieton acroșat de un autoturism, șofer intrat cu mașina într-un stâlp

Polițiștii Biroului Rutier din municipiu au intervenit la două accidente rutiere, cu victime, care au avut loc în zona Pașcani. Primul s-a produs pe raza satului Soci.

”La data de 7 septembrie, anul curent, în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri de la Pașcani au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre un accident rutier care a avut loc pe DN 2, în localitatea Soci din comuna Miroslovești, și s-a soldat cu victime omenești. Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că șoferul unui auto ar fi acroșat un pieton, acesta fiind rănit și transportat la spital. De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. ”, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Victima, în vârstă de 61 de ani prezenta traumarism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial. A fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, apoi redirecținată către Spitalul ”Sf. Spirido”n din Iași.

Al doilea accident s-a produs pe raza localitatății Cristești. Victima a primit îngriji medicale la Spitalul Municipal Pașcani.

Advertisements
Advertisements
  

”La data de 7 septembrie, anul curent, în jurul orei 21.30 polițiștii rutieri de la Pașcani au fost sesizați despre un accident rutier care a avut loc pe DN 2, în localitatea Cristești. Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat faptul că șoferul unui auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea unei persoane care a fost transportată la spital.”, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.

În cazul ambelor accidente rutiere, polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

Advertisements
Advertisements

Related posts

Proiectele vizate de Primăria Tătăruși prin PNRR!

Marius Parteni

IPJ: Posturi de șef de post din județul Iași, scoase la concurs

Redacția

Pășcănean, cu antecedente penale, băgat după gratii pentru lovirea a două persoane, ameninţarea a patru şi “distrugere”

Oana Cordoneanu
Încarcă...