News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Doi tineri răniți grav după ce ar fi încercat să facă un cocktail exploziv

Doi tineri din județul Dolj au fost răniți grav după explozia unor petarde. Potrivit Mediafax, un bărbat de 37 de ani ar fi încercat să facă un “cocktail Molotov” pe care să îl folosească împotriva socrului său, însă cel rănit a fost un adolescent de 15 ani, care îi era alături.

Cei doi indivizi, un bărbat de 37 de ani și un adolescent de doar 15, din comuna Călărași, au fost răniți după aprinderea unor petarde, în timp ce pregăteau un amestec exploziv.

Incidentul, cu multe necunoscute, a avut loc într-o anexă a bărbatului. Potrivit unor surse locale citate de Mediafax, cei doi ar fi încercat să pregătească un amestec de tip “cocktail Molotov”, pe care individul de 37 de ani ar fi urmat să îl folosească împotriva socrului său, cu care avea o relație tensionată.

Conform sursei citate, cei doi foloseau petarde cumpărate de pe internet, pe care apoi le combinau cu benzină și azot. La un moment dat, amestecul improvizat a explodat.

  

Un băiat de 15 ani, rănit pe față, gât și mâini în urma exploziei

În urma deflagrației, băiatul de 15 ani a fost rănit pe mâini, pe față și pe gât și a fost transportat, cu elicopterul, la un spital din București. Bărbatul de 37 de ani a suferit și el mai multe arsuri pe corp și a fost dus cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

“Deplasându-se la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 37 de ani și un minor de 15 ani, ambii din comuna Călărași, care prezentau răni, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, la respectiva locație, polițiștii au găsit 6 articole pirotehnice din categoria petardelor, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Potrivit Mediafax, bărbatul de 37 de ani este cunoscut în localitate ca fiind o persoană periculoasă și agresivă. În 2016, el a fost cercetat de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de droguri.

OBSERVATOR

Related posts

Messi va juca la echipa de fotbal Paris Saint-Germain şi în sezonul viitor, anunță presa argentiniană

Redacția

Sfântul Andrei: Care sunt pronumele sărbătorite pe 30 noiembrie / Peste 900.000 de români își celebrează onomastica

Redacția

Aministie fiscală. Populația, firmele și toți cei care își plătesc obligațiile fiscale restante scapă de penalități și dobânzi

Redacția
Încarcă...