RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Djokovic recunoaște falsul din declaraţia sa de intrare în Australia. Cum explică liderul mondial participarea la mai multe evenimente

Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii că a comis o “eroare umană, cu certitudine nu intenţionată”, declarând la sosirea sa în Australia că nu a călătorit în ultimele 14 zile de dinaintea zborulului. Liderul mondial al tenisului masculin a  precizat, de asemenea, că “a uitat să relateze despre interviul și şedinţa foto pentru L’Equipe”, evenimente realizate după ce a fost depistat pozitiv cu Covid-19. 

Jucătorul de tenis a admis în textul publicat pe Instagram o “eroare de judecată” primind în persoană un ziarist al cotidianului francez L’Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a “respectat distanţarea socială şi a purtat mască”, relatează AFP. 

“Vreau mai întâi să abordez chestiunea dezinformării persistente privind activităţile mele şi participarea la evenimentele din decembrie care au precedat rezultatul meu pozitiv la testul PCR Covid. Este vorba de o dezinformare care trebuie corectată, în special pentru a linişti opinia publică în privinţa prezenţei mele în Australia şi să răspund la chestiuni care sunt foarte stresante şi preocupante pentru familia mea”, arată Djokovic în comunicatul său.

Citește și: Novak Djokovic câștigă în instanță dreptul de a intra în Australia.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Programul activităților organizate de CSM Pașcani, la final de an

Redacția

CSM Kosarom se deplasează mâine la Piatra Neamț

Răzvan Grecu

David Popovici, după revenirea de la JO: Sunt „fenomenul”, „extraterestrul”… Acești termeni mă flatează, dar nu mă caracterizează

Redacția
Încarcă...