NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Dispariţia misterioasă a unui copil dintr-un spital din România. Mama a aflat după 11 ani că bebeluşul abandonat nu a murit

Cazul uneia dintre cele mai bizare dispariţii se află în cercetarea Poliţiei Vâlcea de şase ani, chiar dacă fapta s-a petrecut în urmă cu 17 ani.

Interesant este şi cum a aflat mama că bebeluşul abandonat în spital a supravieţuit, dar a dispărut fără urmă, la scurt timp, de unde îl lăsase.

  

Lucian Alexe ar putea fi numit „copilul fără chip“ pentru că nimeni nu are habar cum ar arăta acum, nici măcar părinţii săi. Toată lumea este convinsă însă că el trăieşte, chiar dacă nu se mai ştie nimic despre el de când s-a născut.   În plus, există indicii că poartă un alt nume, deşi certificatul de naştere a dispărut odată cu copilul. El a fost abandonat de mamă în spital, la scurt timp după naştere, în urmă cu 17 ani, iar de atunci este dispărut fără urmă.   Până în 2013, mama a trăit cu convingerea că băieţelul ei a murit în unitatea spitalicească unde îl lăsase. Din acel an însă cazul este înregistrat ca dispariţie la Inspectoratul de Poliţie Vâlcea.    Cum a aflat că bebeluşul nu e mort   În 2002, o minoră şi-a abandonat copilul nou-născut în Spitalul Drăgăşani, nu înainte de a-l fi botezat Lucian Alexe. A pus certificatul de naştere lângă bebeluş şi a plecat acasă. 

Unsprezece ani mai târziu, tânăra care, între timp, îşi întemeiase o familie şi avea doi copii, a mers la Evidenţa Populaţiei să-şi schimbe buletinul, iar printre actele depuse la dosar, personalul i-a cerut şi certificatele de naştere ale copiilor. Fără să bănuiască ce se va întâmpla, femeia s-a prezentat cu cele două certificate de naştere ale copiilor rezultaţi din mariajul său. Angajaţii i-au cerut însă şi cel de-al treilea certificat al copilului născut în tinereţe. Acesta a fost momentul care avea să declanşeze cercetările într-una din cele mai enigmatice dispariţii din România.   

Obligată să-şi abandoneze copilul   În judeţul Vâlcea există două cazuri de dispariţii fără urmă, nerezolvate de ani de zile: cel al bebeluşului abandonat în spital şi cel al unei fetiţe din Berbeşti, Elvira Loredana Ghioca, care a dispărut pe când avea doar 9 ani şi despre care nu se mai ştie nimic de 12 ani. Ofiţerul de caz, în ambele dosare, comisarul de poliţie Nicoleta Viorel, din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, a povestit pentru Adevărul detaliile legate de misterioasele dispariţii la care lucrează de ani de zile şi poveştile din spatele lor.

În 2002, Elena, o adolescentă de 16 ani, din comuna vâlceană Grădiştea, a rămas gravidă. Mama copilei a insistat ca aceasta să renunţe la sarcină, spunându-i clar că nu va accepta niciodată copilul, iar în cele din urmă a convins-o să-l abandoneze.   Bebeluşul, părăsit în Spitalul Drăgăşani, botezat de o asistentă de la UPU   „Fata a rămas gravidă la aproape 17 ani. Mama ei, ca să nu se facă de râs în comună, a dus-o să nască în Slatina, judeţul Olt. Copila a născut acolo, iar după naştere, pentru că fata avea domiciliul în Grădiştea, a fost trimisă cu tot cu copil, cu salvarea, la Spitalul Drăgăşani. Bebeluşul este botezat la câteva zile de către o asistentă de la Primiri Urgenţe. Fata a vrut să plece acasă cu copilul, însă mama nu a vrut să o ia. Atunci, ea şi-a lăsat copilul în spital, cu certificatul de naştere pe piept”, a povestit reporterului „Adevărul” cms. de poliţie Nicoleta Viorel. 

Articol integral pe www.adevarul.ro

Advertisements

Related posts

Cartelele prepay, folosite din 2016 doar dacă utilizatorul comunică datele personale de identificare

Redacția

Cine este senatorul care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS, împotriva lui Dan Barna şi Dacian Cioloş

Redacția

Clinica Nera la care a fost internat Petrică Mițu-Stoian a fost închisă

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site