RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Directorului Centrului de Studiii Ștefan cel Mare și Sfânt Bucovina – Pașcani a fost desemnat pentru o perioadă de cinci ani președintele U.N.D.I.P.P.R.

Joi, 24 mai, la sediul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” Târgoviște a avut loc întâlnirea reprezentanților fundațiilor, asociațiilor și unităților de învățământ particular din Regiunea Sud (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița) invitați de Uniunea Națională pentru Dezvoltarea Învățământului Preuniversitar Particular din Romania, la care au participat inspectorul școlar general adjunct Gabriela Istrate, inspectorul școlar pentru învățământ particular Valentin Stancu din partea I.S.J. Dambovita, precum și inspectorii școlari cu atribuții în domeniul învățământului particular din cele 7 județe.

 

  

Profesorul Ion Nănuți, președinte fondator al Fundației Gheorghe Țițeica din Drobeta Turnu-Severin și vicepreședinte al U.N.D.I.P.P.R. (Uniunea Națională pentru Dezvoltarea Învățământului Privat Preuniversitar din Romania)  anunță Hotărârea Consiliului Director al Uniunii, prin care a fost desemnat ca Președinte pentru o perioadă de 5 ani începând cu data de 24.05.2018, prof. dr. Viorel Enea, membru fondator al Uniunii din anul 2000.

Scopul consfătuirii a fost cunoașterea preocupărilor Uniunii Naționale pentru Dezvoltarea Învățământului Preuniversitar Particular din Romania și a problemelor cu care se confruntă învățământul particular. De asemenea, s-au punctat principalele obiective din Strategia de dezvoltare a Uniunii care preocupă Consiliul Director. Participanții au prezentat problematica perioadei actuale și propunerile pentru îmbunătățirea legislației.

Întâlnirea s-a desfășurat la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Târgoviște, unitate de învățământ particular de prestigiu datorită succeselor obținute ca efect al preocupării echipei de cadre didactice coordonat de doamna director, profesor Ana Stoica.

În concluzie, Consiliul Director al Uniunii a hotărât inițierea unui proiect privind „Comunicarea și dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar particular”.

 

 

Related posts

Raluca Turcan nu exclude repetarea anului școlar din cauza epidemiei de coronavirus

Redacția

Reuniune de clasă la Colegiul Tehnic C.F. „Unirea”, dar fără dirigintele Vasile Sofron

Redacția

3 liceeni cu performanțe din Iași au fost selectați în programul Creatori de viitor – Champions United

Redacția
Încarcă...