RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Descinderile de ieri de la Pașcani au legătură cu o evaziune de 5 milioane de lei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași  au transmis primele informații legate de perchezițiile realizate ieri în municipiul Pașcani, la sediile și locuințele unor oameni de afaceri. În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală.Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași prejudiciul se ridică la aproape 5 milioane de lei.

”Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. IAŞI – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (activitatea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, Biroul de Investigaţii Criminale Iaşi, Poliţiei Oraşului Hârlău, Postului de Poliţie Ţibana, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi şi a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi) au efectuat în cursul zilei de 05.03.2024,  un număr de 13 percheziții domiciliare pe raza judeţului Iaşi (în următoarele localităţi: mun. Paşcani, oraşul Hârlău, com. Moţca, com. Stolniceni-Prăjescu, com. Hărmăneşti şi com. Ţibana), în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 în domeniul silvicultură/construcţii.Investigațiile vizează un număr de 13 persoane fizice și un număr de 2 persoane juridice. De asemenea, au fost puse în executare un număr de 8 mandate de aducere, 8 persoane fiind conduse la sediul poliţiei pentru cercetări.În cauză au fost identificate bunuri imobile asupra cărora s-au dispus măsuri asigurătorii efective (a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului pe un număr de 30 de terenuri, 33 de construcţii (industriale, edilitare, precum şi case de locuit), toate aflate pe raza judeţului Iaşi.Prejudiciul estimat în cauză este de 5.000.000 lei.Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, conform unui comunicat al Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Perchezițiile au avut loc în mai multe locații din județul Iași și au beneficiat de suport din partea Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

”La data de 05 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 13 percheziții domiciliare pe raza județului Iași, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.În cadrul perchezițiilor efectuate au fost identificate bunuri și înscrisuri, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul creat fiind de aproximativ 5 milioane de lei. De asemenea, au fost puse în executare un număr de opt mandate de aducere, opt persoane fiind conduse la sediul poliție pentru cercetări.Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, persoanele fiind cercetate în stare de libertate. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, Biroului de Investigații Criminale Iași, Poliției Orașului Hârlău, Postului de Poliție Țibana, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași”, conform IPJ Iași.

  

Reamintim că la nivelul municipiului Pașcani, în cursul zilei de ieri la sediul firmei Adems SRL și locuințe private au fost efectuate descinderi. De acțiunea autorităților a fost vizată activitatea societăților deținute de familia fostului politician Dinu Apăvăloaei.

Related posts

Liber la comerț ambulant pe Modovei, Ștefan cel Mare și Esplanada municipiului

Marius Parteni

Cine este proprietarul autobuzelor second hand cumpărate în mandatului lui Ursu la CLP Ecoserv? Consilierii au hotărât că Primăria Municipiului Pașcani, Ursu a făcut altceva!

Răzvan Grecu

Duminică, un nou târg pentru Ana, tânăra din Pașcani diagnosticată cu cancer

Oana Cordoneanu
Încarcă...