
Medicii psihiatri de la Institutul de Psihiatrie „Socola“ susţin că această perioadă, a sărbătorilor de iarnă, este dificilă pentru persoanele singure, fiind înregistrată de obicei o creştere a tentativelor de suicid sau a problemelor cauzate de consumul de alcool, toate produse pe fondul singurătăţii.
prin apariţia unui tonus general mai scăzut, firesc pe timpul acestui anotimp, pus pe seama temperaturilor scăzute, care îngreunează gândirea şi provoacă apatie. Pe de altă parte, zilele sunt mai scurte şi mai înnorate, iar din cauza absenţei luminii, după cum arată unele studii, se stimulează secreţia de melatonină, hormonul somnului“, explică reprezentanţii unităţii medicale. O cauză care duce la apariţia stărilor de tristeţe o reprezintă „modelele tradiţionale care îndeamnă la anumite comportamente şi obiceiuri în preajma Crăciunului“. Astfel, persoanele singure pot ajunge să se izoleze social, ceea ce poate agrava starea de tristeţe, conducând la sentimente de inutilitate, anxietate, insomnii, mâncat compulsiv sau consum exagerat de alcool. „Perioada de iarnă reprezintă un fond propice instalării depresiei
Medicii recomandă evitarea acestor stări prin intermediul rudelor şi prietenilor, dar şi prin monitorizarea alimentaţiei. „Chiar dacă nu sunteţi împreună cu partenerul sau partenera, această perioadă poate fi petrecută plăcut alături de prieteni sau cunoştinţe dragi. Multiplicaţi activităţile care vă fac plăcere: plimbările, lectura, excursiile organizate, unde puteţi cunoaşte persoane noi. Evadarea din cotidian şi comutarea atenţiei pe activităţi diverse diminuează lipsa de perspectivă a fiecărei persoane“, a precizat dr. Dania Radu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola“ Iaşi.


