News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Dependenţi de ecran de la 2 ani. Cei mici riscă să involueze din cauza revoluţiei tehnologice!

Revoluţia tehnologică are repercusiuni negative pe care le vom simţi peste ani, atrag atenţia specialiştii. Dacă, în urmă cu 15 sau 20 de ani, copiii interacţionau cu alţi copii în jurul blocului şi petreceau mult timp în natură jucându-se, în momentul de faţă, specialiştii observă cum cei mici sunt tot mai atraşi de interacţiunile virtuale.

Medicii ieşeni de la Institutul de Psihiatrie „Socola” spun că sunt de-a dreptul îngrijoraţi de fenomenul copiilor crescuţi cu „bona-televizor”, aceştia fiind încă de la cele mai mici vârste obişnuiţi cu tehnologia. Problema pe care aceştia o identifică este că tehnologia a ajuns să înlocuiască elemente importante din relaţia copil-părinte, părinţii fiind mulţumiţi pe moment de faptul că cei mici sunt liniştiţi şi au o activitate care să îi ţină ocupaţi. Pe termen lung însă, spun medicii compartimentului specializat de la Institutul “Socola”, efectele asupra copiilor sunt devastatoare. Cum se manifestă, concret, dependenţa de ecran, ce urmări are, şi ce ar fi de făcut?

  

 Revoluţia tehnologică are repercusiuni negative pe care le vom simţi peste ani, atrag atenţia specialiştii. Dacă, în urmă cu 15 sau 20 de ani, copiii interacţionau cu alţi copii în jurul blocului şi petreceau mult timp în natură jucându-se, în momentul de faţă, specialiştii observă cum cei mici sunt tot mai atraşi de interacţiunile virtuale. Medicii ieşeni de la Institutul de Psihiatrie „Socola” spun că sunt de-a dreptul îngrijoraţi de fenomenul copiilor crescuţi cu „bona-televizor”, aceştia fiind încă de la cele mai mici vârste obişnuiţi cu tehnologia. Problema pe care aceştia o identifică este că tehnologia a ajuns să înlocuiască elemente importante din relaţia copil-părinte, părinţii fiind mulţumiţi pe moment de faptul că cei mici sunt liniştiţi şi au o activitate care să îi ţină ocupaţi. Pe termen lung însă, spun medicii compartimentului specializat de la Institutul “Socola”, efectele asupra copiilor sunt devastatoare. Cum se manifestă, concret, dependenţa de ecran, ce urmări are, şi ce ar fi de făcut?

„Deşi mama este acasă, televizorul este în câmpul vizual al copilului încă de când este adus de la maternitate. Are pe fundal imagini pe care nu le poate percepe, dar care s-a demonstrat că au un efect perturbator serios asupra dezvoltării psihice şi a limbajului. Astfel, copiii ajung să nu aibă motricitate fină dezvoltată, pentru că nu le este stimulată, ariile motorii nu se dezvoltă cum ar trebui, ariile care răspund de dezvoltarea limbajului“, a explicat dr. Adriana Panaitescu, medic primar neuropsihiatrie infantilă.

Primele manifestări îngrijorătoare

Mai întâi, părinţii povestesc rudelor şi cunoscuţilor cum copilul nu le mai acordă atenţie, sunt mereu mofturoşi şi indispuşi, iar tot ce îi linişteşte este tableta, telefonul sau alte dispozitive pe care se pot juca. La grădiniţă, sunt copiii consideraţi diferiţi de restul, pentru că vorbesc puţin, refuză interacţiunea, iar la sfaturile celor din jur părinţii ajung la spital cu suspiciunea că ar fi vorba despre tulburări de spectru autist. Medicii însă îi liniştesc şi spun că nu ar trebui să îşi formeze idei greşite şi să pună diagnostice care nu sunt confirmate din punct de vedere medical. Principala problemă pe care o identifică specialiştii din cadrul Compartimentului de Neuropsihiatrie Infantilă este că, de-a lungul timpului, se constată efecte asupra nivelului de dezvoltare neurologică, având în vedere că la vârste mici creierul copilului nu este dezvoltat complet. „La cei pe care i-am consultat în ultimii zece ani am constatat întârzieri din acest punct de vedere. Copiii într-adevăr deprind foarte repede utilizarea tehnologiei şi sunt fascinaţi de asta, iar părinţii, pentru că preferă să îi vadă liniştiţi sau să îi calmeze, le oferă telefonul, fiind cel mai uşor. De obicei, se întâmplă ca oamenii să aleagă varianta cea mai uşoară, însă în acest caz nu este şi cea mai bună pentru evoluţia ulterioară“, a completat medicul ieşean. Astfel, recomandarea medicilor este ca părinţii să încerce să înlocuiască jocurile pe telefon cu alte activităţi care să le stârnească treptat curiozitatea, care reprezintă şi un semn de sănătate psihică. „Putem face o distincţie între copiii din societatea noastră şi copiii din alte ţări, care fac educaţie pentru natură, educaţie privind relaţiile umane, activităţi care satisfac o curiozitate firească şi care să permită o dezvoltare emoţională în primul rând firească şi sănătoasă. Copiii acum sunt îndepărtaţi de natură, nu o cunosc, nu cunosc viul în general, de aceea nu capătă respect pentru viaţă mai târziu“, a precizat dr. Adriana Panaitescu.

 articolul integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

A încercat să se sinucidă cu hipoclorit

Răzvan Grecu

Suedia închide penitenciarele din lipsă de infractori

Redacția

Regulă nouă pentru șoferii români care au permis de conducere categoria B! 

Redacția
Încarcă...