Premierul Ilie Bolojan a declarat joi seară că nu a refuzat să se întâlnească miercuri cu primarii și că motivul absenței a fost prelungirea unei ședințe la Parlament.
FOTO: Inquam Photos / George Călin
„Am fost la toate consultările cu autoritățile locale în aceste aproape trei luni de când sunt premier, de cel puțin 10 ori, și cunosc destul de bine problemele, având și cei 20 de ani în administrație. Nu a fost niciodată un refuz de întâlniri. Ieri, pur și simplu, s-au suprapus două activități, s-a lungit o ședință la Parlament și nu am mai putut să vin la întâlnirea cu primarii. Cu doi vicepremieri și ministrul de resort, întâlnirea a fost cât se poate de bună”, a declarat Bolojan la Euronews.
Premierul a fost întrebat și despre modul în care se vor face reducerile de posturi în administrația locală. El a explicat că acestea nu vor fi aplicate uniform, pentru că unele administrații „s-au gospodărit mai bine”, în timp ce altele „au exagerat”.
„De exemplu, Consiliul Județean Bihor are 88 de angajați, sub 90, într-un județ destul de mare,
» Citește continuarea pe pagina autorului