Supravieţuitorii celui mai ucigător cutremur din Maroc din ultimele şase decenii au încercat duminică să găsească hrană, apă şi adăpost, în timp ce căutările pentru cei dispăruţi continuau în satele îndepărtate, iar numărul morţilor, care deja depăşeşte 2.100, pare să crească în continuare, relatează Reuters, potrivit News.ro

Cutremur în MarocFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Mulţi oameni se pregăteau să petreacă o a treia noapte în aer liber după ce cutremurul cu magnitudinea de 6,8 a lovit vineri seara târziu. Salvatorii se confruntă cu provocarea de a ajunge în satele cele mai afectate din zona muntoasă Atlas, cu teren accidentat, unde aşezările sunt adesea izolate şi unde multe case s-au prăbuşit.
Cel mai recent bilanţ al dezastrului a urcat la 2.122 de morţi şi 2.421 de persoane rănite.
Pagubele aduse patrimoniului cultural marocan au devenit mai evidente atunci când mass-media locală a raportat prăbuşirea unei moschei din secolul al XII-lea, importantă din punct de vedere istoric. De asemenea, cutremurul a avariat părţi din oraşul vechi Marrakech, un sit din patrimoniul mondial UNESCO.
În Moulay Brahim, un sat situat la 40 km sud de Marrakech, locuitorii au povestit cum au scos morţii dintre dărâmături cu mâinile goale.
» Citește continuarea pe pagina autorului


