
Centrul de Colectare a sângelui dorit la Pașcani ar urma să fie preluat de către reprezentanții Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași. Pe lângă activitatea de colectare, se vor asigura și alte servicii.
Marius Benchea, directorul acestui ONG în cadrul căruia funcționează Serviciul Voluntar de Ambulanță, și-a prezentat intențiile în fața aleșilor locali.
“În cadrul acestui centru va funcționa o bază unde vom învăța gratuit elevii să acorde primul ajutor. Invit consilierii, conducerea Primăriei să fie prezenți la aceste ședințe”, a subliniat Marius Benchea, directorul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași.
Tot el a recomandat șefilor Primăriei Pașcani să achiziționeze mai multe defibrilatoare care să fie amplasate pe domeniul public, la care să aibă acces cei care știu să acorde primul ajutor, în cazul în care sunt cetățeni cărora li se face rău pe stradă.
Cât privește centrul de colectare, acesta va fi funcțional din vara acestui an, dacă se va reuși obținerea tuturor avizelor.


