
Un pescar a capturat pe Dunăre un somn impresionant, de 2,87 metri, în mediul online discutându-se dacă nu este vorba chiar de un record mondial. Totuși, având în vedere că somnul este un prădător de vârf, capturarea unui exemplar atât de mare ar putea afecta echilibrul ecosistemului?
Situația ne amintește de dispariția lupilor din anumite regiuni, care a favorizat răspândirea șacalilor aurii, modificând structura faunei. Eliminarea acestor exemplare de asemenea dimensiuni ar putea duce la schimbări în populațiile de pești mai mici și, implicit, în întregul lanț trofic? Ce spun biologii și specialiștii în ihtiologie (o ramură a zoologiei care are ca obiect studiul teoretic și practic al peștilor)?
Somnul, un prădător de așteptare
Conf. univ. dr. Carmen Gache, biolog în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), a explicat că somnul este un prădător de așteptare, ceea ce înseamnă că preferă să stea camuflat pe fundul apei și să își surprindă prada printr-un atac rapid. Somnul are un mod de hrănire oportunist, consumând pești, amfibieni, crustacee și alte vietăți. Joacă un rol important în reglarea ecosistemului acvatic, controlând populațiile de pești mai mici, exemplarele în vârstă ajungând la dimensiuni impresionante.
„Somnul nu este un prădător activ, ci unul de așteptare. Un specimen de dimensiuni atât de mari are și o vârstă înaintată, așa încât este posibilă chiar și dispariția lui naturală din ecosistem”, a precizat specialistul.
Astfel, luând în calcul și dispariția naturală a somnilor, capturarea lor în număr mic, pe o suprafață mare de apă, nu reprezintă o amenințare nici pentru ecosistem, nici pentru specie.
La rândul săi, conf. univ. dr. Dorel Ureche, specialist ihtiolog în cadrul Universității din Bacău, a subliniat că doar în cazul prinderii unui număr mare de astfel de somni lanțul trofic ar putea fi afectat.
continuare pe ziaruldeiasi.ro


