Dacii iubeau viaţa zbuciumată şi gâlceava, aveau slăbiciunea beţiei şi dispreţuiau viaţa. Plângeau când li se năşteau copiii şi chefuiau la înmormântări. Femeile lor erau frumoase, harnice şi neînfricate, precum soţii lor.
Cartea istoricului ardelean Ioan Lupaş, ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, a apărut în anul 1908.
Cu toate că în anul apariţiei volumului istoric autorul era cetăţean austro-ungar, acesta nu a fost deloc prudent în trimiteri la vechimea strămoşilor noştri în spaţiul din interiorul arcului carpatic.
”Cel mai vechiu popor, pe care îl aminteşte cartea vremilor pe locurile unde suntem aşezaţi noi astăzi, au fost Agatârşii, o ramură nordică a marelui popor numit Traci. Despre aceştia spune un scriitor vechiu, că erau aşezaţi pe lângă Mureş, cu vreo 500 de ani înainte de Christos, se îndeletniciau cu vieritul şi stupăritul, ştiau scoate aurul din râurile şi munţii Ardealului şi erau iubitori de aur, de petreceri şi de femei. Dacii erau şi ei o seminţie care făcea parte din neamul Tracilor. Aceştia erau aşezaţi în nordul şi în sudul Dunării, cuprinzând şi ţinând în stăpânirea lor locuri foarte întinse, mai ales peste Dunăre”, scria Ioan Lupaş în volumul istoric.
Citește articolul integral pe Adevarul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}
