Ungaria e în recesiune de luni bune. Olanda a intrat și ea în recesiune la mijlocul anului. În România, economia încetinește, iar lipsa reformelor fiscale dublate de o serie de măsuri care se discută netransparent, amplifică ceața din economie. Vor urma turbulențe sau e doar un vânt rece, trecător? Cum ne dăm seama ce ar putea urma? Nu e greu, trebuie doar să ne uităm peste câțiva indicatori.

BaniFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Ce semne sunt că se apropie turbulențele?1. Cheltuielile din supermarketuri (ajustate cu inflația) scad
Forța principală a economiei României e consumul privat. El reprezintă principala componentă a PIB-ului, indicator care măsoară evoluția economiei. Oamenii ies la cumpărături, merg în concedii, iau masa în oraș și cumpără tot felul de produse, în ciuda scumpirilor pe care Banca Națională încearcă să le țină sub control.
Consumul în România este în scădere, însă. Vânzările cu amănuntul au crescut cu doar 3% în prima jumătate a anului, oamenii sporindu-și cheltuielile cu alimentele, îmbrăcămintea și medicamentele, potrivit datelor INS. Comerțul cu carburanți a fost și el pe minus în primul semestru.
Pentru BNR, datele venite de la Statistică sunt oarecum o veste bună: scăderea cererii de consum ajută pe partea de inflație și probabil că la următoarea ședință a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale,
» Citește continuarea pe pagina autorului


