News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cum a apărut organizația Hamas, care a lansat atacul asupra Israelului, și cine o susține

Organizaţia palestiniană Hamas a lansat sâmbătă un atac surpriză din Gaza în Israel, în una dintre cele mai grave escaladări ale conflictului israeliano-palestinian din ultimii ani, relatează Agerpres. Agenţia Reuters prezintă cele mai importante date despre Hamas:

  • Hamas, sau Mişcarea de Rezistenţă Islamică, a fost înfiinţată în 1987, în timpul primei Intifada sau revolte palestiniene. Este susţinută de Iranul şiit şi împărtăşeşte ideologia islamistă a Frăţiei Musulmane, care a fost înfiinţată în Egipt în anii 1920.
  • Hamas conduce Fâşia Gaza din 2007, după un scurt război civil cu forţele loiale mişcării Fatah, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, care se află în Cisiordania şi care conduce şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza de către Hamas a urmat victoriei sale în alegerile parlamentare palestiniene din 2006 – ultima dată când acestea au avut loc. Hamas l-a acuzat pe Abbas că a conspirat împotriva sa. Abbas a descris ceea ce s-a întâmplat ca fiind o lovitură de stat.

De atunci, au avut loc numeroase runde de conflicte cu Israelul, implicând adesea atacuri cu rachete ale Hamas din Gaza în Israel şi atacuri aeriene şi bombardamente israeliene asupra Gaza.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Un uter artificial poate crește pui de rechin timp de aproape un an

Redacția

Kremlinul susține că Putin a ordonat vineri oprirea ofensivei în Ucraina, așteptându-se la negocieri cu Zelenski, dar a transmis armatei să continue atacurile sâmbătă, acuzând Kievul că a refuzat discuțiile

Redacția

Oamenii de știință s-au înșelat cu privire la rolul genelor în longevitatea noastră

Redacția
Încarcă...