Dosarul Roșia Montană rămâne un subiect sensibil, fiind o temă care a dus atât la atacuri interne, privind interesele pe care le-ar avea unii politicieni, direct sau indirect, dar și o afacere despre care s-a spus că ar avea în spate nume cu rezonanță internațională, ca George Soros.
George Soros a fost bănuit de implicarea în protestele legate de Roșia Montană FOTO EPA EFE
Potrivit deciziei Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) de la Washington anunțate vineri, România a primit câștig de cauză în procesul intentat de Gabriel Resources în ceea ce privește împiedicarea exploatării zăcămintelor de la Roșia Montană.
Deși Gabriel Resources a pierdut procesul, compania a cunoscut în ultima perioadă o creștere a valorii acțiunilor la bursă. Subiectul creșterii valorii acestor acțiuni a dus la clinciuri politice.
Clinciurile interne
Inițial, președintele USR, Cătălin Drulă, a susținut că prin declarațiile sale, Marcel Ciolacu a influențat prețul acțiunilor la bursă. Replica directă a venit de la senatorul PSD, Daniel Zamfir. „Domnul Drulă are acțiuni la Roșia Montana prin intermediari”, a declarat, într-o intervenție telefonică, Daniel Zamfir, la Antena 3.
„Despre ce bursă vorbim,
» Citește continuarea pe pagina autorului


