News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Culise. Cum s-a ajuns la numirea lui Valeriu Zgonea, „coleg cu Mihai Viteazul“, la șefia ANCOM

Valeriu Zgonea a ajuns prin votul de marți la șefia ANCOM, însă anterior foștii colegi din PSD se gândiseră să-l instaleze într-o altă funcție publică, însă negocierile și CV-ul fostului președinte al Camerei Deputaților au împiedicat acest lucru.

Valeriu Zgonea, noul șef al ANCOM FOTO Mediafax

Valeriu Zgonea, noul șef al ANCOM FOTO Mediafax

Fostul lider PSD al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost numit marți în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), el fiind votat în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. 270 de parlamentari au votat pentru numirea lui Zgonea la conducerea ANCOM, iar 33 au votat „împotrivă. Votul a fost secret cu buletine. ANCOM e arbitrul pieței telecomunicațiilor din România, fiind o instituție care se autofinanțează.

  

Din sursele „Adevărul”, nu acesta a fost planul inițial al PSD. Grupul de lideri din jurul lui Marcel Ciolacu au dorit, în prima fază, să-l trimită pe Valeriu Zgonea la Consiliul Concurenței, în luna decembrie fiind început un întreg proces de îndepărtare a lui Bogdan Chirițoiu din instituție. Însă imediat au fost semnale de la Comisia Europeană, că România riscă un infringement dacă schimbă legea de funcționare a CC, dar și din zona Palatului Cotroceni.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Biden anunţă că a decis răspunsul în urma atacului cu dronă asupra trupelor americane în Iordania

Redacția

Ce este sindromul Stendhal: Afecțiunea ciudată în care atacurile de panică se întâlnesc cu arta

Redacția

Ludovic Orban: Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nici o legătură cu partidul istoric sunt gata să creez o construcție politică

Redacția
Încarcă...