China a criticat joi acuzaţiile “nejustificate” ale Statelor Unite împotriva relaţiei sale cu Rusia în plin război cu Uraina, afirmând că Beijingul acţionează pentru pace şi se află “de partea bună a istoriei”, potrivit Le Matin, citat de Rador.

Janet YellenFoto: JUSTIN TALLIS / AFP / Profimedia
Partener diplomatic şi economic apropiat al Moscovei, ţara asiatică nu a condamnat până acum invazia rusă. Ea se mulţumeşte să cheme toate părţile la reţinere şi la dialog.
Relaţie specială controversată
În acest context, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat miercuri că poziţia Chinei faţă de Rusia îi ameninţă “integrarea” în economia mondială. “China a afirmat recent relaţia sa specială cu Rusia. Sper cu ardoare că Beijingul va face ceva pozitiv şi va ajuta la oprirea acestui război”, a arătat dna Yellen.
Întrebat joi, ministerul chinez al afacerilor externe şi-a exprimat nemulţumirea. “Depunem mari eforturi pentru a linişti situaţia, a rezolva criza şi a restabili pacea”, a declarat Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, cerând să nu se “deformeze poziţia” Beijiingului.
“Suveranitatea Ucrainei trebuie apărată. Îngrijorările legitime ale Rusiei în materie de securitate trebuie de asemenea respectate”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


