
La Spitalul Municipal de Urgență Pașcani au fost înregistrate, în perioada de după sărbători, numeroase cazuri de gripă atât la adulți, cât și la copii. O parte dintre pacienți au necesitat internare, din cauza severității simptomelor, însă nu au existat cazuri care să impună tratament în secția de terapie intensivă.
De asemenea, a fost confirmat un caz de COVID-19 la un copil în vârstă de două luni. Micuțul a fost adus de părinți la spital cu febră, apărută după botez. Potrivit medicilor, copilul a evoluat favorabil, nu a prezentat complicații și se află în stare bună.
Reprezentanții unității medicale precizează că situația este monitorizată constant, iar până în prezent nu au fost raportate forme grave care să necesite internare în ATI.


