Un băiat în vârstă de 4 ani din Ruginoasa, a ajuns cu septicemie şi piciorul necrozat în faţa medicilor. Mama l-a adus la spital abia după ce băiatul acuza dureri atroce la picior. Femeia a pus durerile pe seama unei căzături de pe un scăunel, petrecută recent la grădiniţă.
„Pacientul a fost adus la spital aproape în comă. Septicemia era generalizată, ajungând până la plămâni. Copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, medicii reuşind să-i cureţe piciorul de puroi”, a precizat dr. Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al spitalului.
În urma analizelor, medicii au descoperit că băiatul este infectat şi cu stafilococ auriu, care a dus la septicemie. „Băiatul a ajuns foarte târziu la spital. Mama susţine că băiatul a început să se simtă rău de o săptămână şi nu l-a adus la spital. Este neglijenţă din partea părinţilor. Starea copilului este gravă, prognosticul fiind rezervat”, a mai precizat dr. Cernahoschi.
La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au declanşat o anchetă. „Familia este dezinteresată şi se află în atenţia noastră de câteva luni. Părinţii mai au în grijă încă doi copii, iar în urma anchetei se va stabili dacă micuţii vor fi preluaţi într-un centru de plasament”, au precizat reprezentanţii DGASPC Iaşi.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}
sursa Evenimentul de Iasi