News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Consumul zilnic de carne și alimente procesate, asociat cu dezvoltarea bolii Alzheimer – studiu

Consumul zilnic de alimente pe bază de carne și de alimente procesate este legat de dezvoltarea bolii Alzheimer, a constat un nou studiu, citat de Euronews.com.

Cercetătorii de la Universitatea Bond din Australia consideră că au descoperit o asociere puternică între tulburarea degenerativă a creierului și consumul acestor alimente, după ce au studiat 438 de persoane.

Dintre participanții la studiu, 108 aveau boala Alzheimer, în timp ce 330 făceau parte dintr-un grup de control.

Cei diagnosticați cu această boală neurologică au consumat în mod regulat alimente procesate, precum plăcinte cu carne, cârnați, șuncă, pizza și hamburgeri, au precizat cercetătorii.

  

De asemenea, dietele lor erau compuse din mai puține fructe și legume, în timp ce consumul de vin era comparativ mai mic în comparație cu grupul de control.

O problemă de familie

Tahera Ahmed, autorul principal al studiului, are o legătură personală cu această cercetare. Ea a avut o bunică și o mătușă care au suferit de Alzheimer.

“Din păcate, pe atunci nu știam acest lucru. Am crezut că este doar o problemă de demență datorată vârstei înaintate”, a declarat Ahmed într-un comunicat publicat de Bond University.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

România a pierdut și al doilea meci din preliminariile Campionatului European Under-17

Redacția

Marcel Ciolacu, atac dur la Iohannis și liberali: „Iohannis și lacheii PNL n-au reguli! N-au lege! Au doar privilegii! Congresul PNL a fost un focar de infecție! Și sanitar, și moral!”

Redacția

Marcel Ciolacu, la deschiderea Forumului Economic din Londra: „Avem salarii și de 2-3000 de euro”

Redacția
Încarcă...