RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Constructorul a terminat lucrările la piața vale! Comercianții și producătorii au fost notificați (FOTO)

Constructorul care a realizat investiția la piața din vale a municipiului Pașcani, a notificat administrația locală că a finalizat o nouă etapă, din procesul de modernizare.

Vorbim de finalizarea lucrărilor la acest obiectiv de investiții.„În legătură cu piața din zona Vale, am fost informați de către constructor că, pe data de 14 aprilie, s-au încheiat lucrările de amenajare. În perioada următoare vom face demersurile pentru recepția lucrărilor. Vom trimite documentele pentru plata taxei la ISC, vom face informări către ISU, ISC și proiectant, în vederea constituirii comisiei de recepție. Ne dorim să amenajăm platoul din fața halei vechi, suprafață ce nu a fost prinsă în proiectul inițial”, a explicat Alexandru Dandu, administratorul public al Primăriei.

În perioada următoare vor fi transmise notificări către comercianți.”Zilele următoare vom trimite notificări către comercianții care au închiriat suprafețele de teren din acea zonă, prin care îi informăm că, la data de 8 mai, contractele lor încetează de drept, iar terenul trebuie eliberat și predat comisiei ce se va constitui în acest sens.
În ceea ce îi privește pe cei care își vând marfa la tarabe, începând cu data de 1 mai, acestea vor fi închiriate doar cu ziua, nu pe mai multe zile ca până acum, asta pentru a le oferi în continuare posibilitatea de a-și desfășura activitatea până în momentul în care vom elibera platoul. Le mulțumim tuturor pentru înțelegere și ne bucurăm de faptul că, în curând, atât producătorii, comercianții, cât și clienții vor beneficia de o piață modernă, în care să își desfășoare activitatea, respectiv să își facă cumpărăturile
”, a transmis Alexandru Dandu, administratorului public al Municipiului Pașcani.

Related posts

Programul “Rabla local” va începe luna viitoare

Redacția

Execuția bugetară la 6 luni! Veniturile sunt în parametri normali, investițiile suferă!

Răzvan Grecu

Tăierea copacilor din centrul Municipiului Pașcani a avut acordul Ocolului Silvic Pașcani! Acțiunile sunt înregistrate în aplicația Sumal 2.0

Răzvan Grecu
Încarcă...