La cererea Poliției Transporturi Feroviare Iași inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă împreună cu polițiști de la Rutieră au organizat în această dimineață o acțiune de control în rândul agenților economici ce își desfășoară activitatea în perimetrul Stației CF Paşcani.
Vizați au fost agenții economici care au puncte de lucru înzonă, operatorii de taxi și marii transportatori. Cei care au organizat controlul au verificat dacă societățile au încadrat cu contract de muncă angajații, dacă sunt respectate normele de protecție a consumatorilor și dacă activitatea de taximetrie și transport persoane se derulează cu respectarea prevederilor legale.
Cu ocazia controlului, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 lei. De asemenea alți 11 agenți economici au fost invitați la sediul ITM Iași pentru a prezenta documentele angajaților.
Șeful Poliției TF Pașcani, Cristi Aioanei, a spus că astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare.
Citește și {loadposition articlescategoryload}