NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Cetățeni de etnie rromă căutați în cazul agresiunii taximetristului din Pașcani, urmată de incendierea mașinii. Unul are piercing în buză și nas

Update: Au fost identificati banuitii agresiunii taximetristului pascanean, care ar fi sustras taxiul. Unul din ei, in varsta de 18 ani e audiat la Politia Pascani. Ancheta în cazul taximetristului agresat, urmată de incendierea mașinii a fost preluată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale de la nivelul IPJ Iași. După ce au discutat cu taximetristul implicat în acest incident, oamenii legii au aflat că autorii ar fi doi cetățeni de etnie rromă.

 

 

  

Cel care a urcat pe locul din dreapta față a mașinii avea câte un piercing în buză și nas. Șoferul Ștefan V., de 31 de ani, le-a spus oamenilor legii ce s-a întâmplat aseară.

Era în jurul orelor 22.15 când șoferul a fost trezit de portiera din dreapta care s-a deschis. Lângă el a urcat un pasager, iar un altul pe bancheta din spate. Aceștia i-au spus că vor să ajungă în Gîștești. Omul s-a conformat, însă ceea ce a urmat putea să îi aducă sfârșitul.

La ieșirea din Pașcani, în dreptul castelului de apă, pasagerii i-au spus șoferului să facă la dreapta pe câmp, pe un drum de exploatație agricolă, folosit de angajații de la AgroComplex. Motivația a fost aceea că ei locuiesc la marginea satului într-o casă în construcție, și e mai scurt drumul pe câmp.

În mijlocul câmpului, șoferul a fost lovit cu pumnii de pasagerul din spate. A apucat să pună frână, iar în încercarea de a se proteja, a coborât. Indivizii l-au luat la pumni și picioare, după care l-au abandonat pe camp. S-au urcat la volanul mașinii și au plecat.

Victima și-a continuat și ea drumul până la primele case din Gâștești, unde a întâlnit un cetățean. De pe telefonul acestuia a alertat Poliția. De la momentul la care oamenii legii au ajuns la fața locului și până la găsirea autovehicului au trecut alte trei ore.

Mașina taxi era dotată cu GPS, iar coordonatele i-au condus pe oamenii legii către pădurea Valea Seacă. Mașina era în flăcări la momentul la care a fost găsită. Ea staționa într-o zonă greu accesibilă, blocată între doi copaci. La sosirea pompierilor la fața locului, aceasta era distrusă.

Șoferul de pe taxi a fost internat câteva ore în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal, după care a părăsit locația. El a susținut că în mașină avea 1800 lei, din care 1500 bani personali și 300 încasări. De asemenea i-au fost sustrase și patru telefoane mobile.

Autoritățile au urcat mașina pe o platformă și au adus-o în curtea unui service auto din oraș. 

Ancheta Poliției în acest caz este în plină desfășurare.   

 

  

Advertisements

Related posts

Accident mortal! Victimă aruncată din maşină, după un impact violent cu alt autoturism

Redacția

O tânără polițistă sub acoperire ar fi fost trădată de colegii ei, susține Adriana Săftoiu

Redacția

Laptop furat din Gara Pașcani și vândut pe două țigări și o cafea

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site