
Sursa foto: Facebook – Milvus Group
În fiecare primăvară, o barză își ocupă cuibul din comuna Tarcea, judeţul Bihor. Potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul Milvus, barza este un exemplar mascul care a fost inelat în urmă cu 21 de ani în satul Andrid din judeţul Satu Mare, localitatea care a primit încă din anul 1997 titlul de Satul European al Berzelor, anunță Bihoreanul.
Puii de berze sunt inelaţi de specialiştii ornitologi pentru ca cei din urmă să obţină ulterior date legate de migraţia acestor zburătoare.
„După ce a devenit matur, această barză a început să se întoarcă, în fiecare an, în România pentru a-şi întemeia o familie. În fiecare primăvară, masculul ocupă cuibul din comuna Tarcea, judeţul Bihor. Aşa s-a întâmplat şi acum, fiind observat cum, alături de perechea lui, curăţa cuibul. Astfel, el este cea mai bătrână barză, inelată vreodată în România”, se arată în informarea specialiştilor de la Milvus Group de pe Facebook.
» Citește continuarea pe pagina autorului


