RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ce spune un profesor universitar despre teza de doctorat a lui Mircea Geoană: „Depășea standardele de corectitudine”

Profesorul universitar Radu Mușetescu este unul dintre cei care în urmă cu aproape 20 de ani a analizat teza despre integrarea României în Structurile Euro-Atlantice. Atunci a constatat că lucrarea depășea standardele de corectitudine în ceea ce privește plagiatul.

Mircea Geoană FOTO: EPA EFE

Mircea Geoană FOTO: EPA EFE

Profesorul spune că „dacă toți candidații la peședinția României ar fi, din punct de vedere academic, ca domnul Mircea Geoană, nu ar fi deloc rău pentru România”.

  

Radu Mușetescu, profesor la ASE Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, a publicat un mesaj pe Facebook.

„În calitate de membru al Departamentului (fosta Catedră) de Relații Economice Internaționale, mi se pare moral oarecum imperativ sa fac și eu un comentariu”, și-a explicat el demersul.

Ulterior el a dezvăluit că „în calitate de tânăr asistent universitar” a fost unul dintre cei care au participat la prezentarea tezei lui Mircea Geoană, intitulată „Evoluții în Zona Atlanticului de Nord. Concluzii pentru Integrarea României în Structurile Euro-Atlantice”.

Prezentarea reprezenta un pas obligatoriu în procesul de susținere al unei teze de doctorat și era urmat de susținerea tezei.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Iohannis, despre suprataxarea marilor venituri: Dacă vor să umblăm la salarii și impozitare, să o facem pe tot sistemul

Redacția

Premier League: Manchester United pierde după trei victorii consecutive – Arsenal, din nou lider

Redacția

OMV Petrom va importa în România gaze din Turcia, începând cu 1 octombrie

Redacția
Încarcă...