RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Ce nu ai voie să faci în secţia de votare. Măsurile anunţate de BEC

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidenţiale este interzisă, iar alegătorul care, din motive temeinice, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el.

Biroul Electoral Central a luat o serie de măsuri pentru exercitarea dreptului de vot pe data de 4 mai, în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate.

Potrivit BEC, candidaţii, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot, prin orice mijloc de comunicare.

În acest caz, identitatea se stabileşte de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare prin oricare mijloace legale. ”Verificările se vor derula cu tact şi respect faţă de persoana a cărei identitate este contestată, urmărind evitarea situaţiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite”, arată BEC.

  

În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal şi va sesiza această situaţie autorităţilor publice competente prin predarea procesului-verbal personalului care asigură paza secţiei de votare din ţară sau personalului misiunii diplomatice sau oficiului consular competente teritorial, în cazul secţiilor de votare din străinătate.

continuare pe observator

Related posts

Organizația Femeilor Liberale și Organizația Persoanelor Vârstnice Paşcani şi-au ales conducerea

Ema Roman

PNL organizează meditații pentru candidații la BAC!

Răzvan Grecu

Lider AUR din UK, dezvăluiri despre George Simion: „În doar 4 săptămâni am înțeles că liderii AUR nu sunt ceea ce spun că sunt. Nu sunt patrioți, sunt slugile străinilor care distrug țara noastră”

Redacția
Încarcă...