Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a declarat duminică seară, 2 noiembrie, că nu se poate „implica în niciun fel” în alegerile pentru Primăria Capitalei, care au loc pe 7 decembrie, întrucât „ni se cere să validăm frauda” de la 6 decembrie 2024.
  			
 			
Călin Georgescu/FOTO: Inquam photos/George Călin
Călin Georgescu a publicat un videoclip pe rețelele de socializare în care a criticat alegerile pentru Capitală, afirmând că „un guvern ilegitim nu poate face alegeri legitime”. De asemenea, acesta a precizat că „într-un mod macabru, pe 7 decembrie se împlinește un an de la anularea alegerilor”.
„Astăzi, țara suferă. Suferă din cauza decăderii politice care apare în România, la care se adaugă agitația acestor așa-zise alegeri de la Primăria București. Despre aceste alegeri, am de spus următoarele: un guvern ilegitim nu poate face alegeri legitime nici la București, nici oriunde altundeva și nimeni nu mă poate convinge de contrariu.
Avem precedentul anulării alegerilor din 6 decembrie 2024 și mascarada celor din mai 2025. Prin urmare, nu pot crede în aceste alegeri din București și consider că electoratul ar trebui să se gândească de două ori înainte de a valida o farsă sub aparența binelui.
» Citește continuarea pe pagina autorului

		

