
Cele trei persoane propuse pentru a face parte din Consiliul de Administrație al societății CLP Ecoserv SRL au primit votul consilierilor locali în ședința ce a avut loc astăzi. Nu a fost o ședință lipsită de contre între cei prezenți. Pe fondul acestora, unul dintre membrii propuși pentru CA a vrut să se retragă.
Au fost 16 consilieri locali prezenți la ședința de astăzi. În urma numărării voturilor, Nicu Ciprian Roman a obținut 13 voturi, în timp ce Cristina Gina Ifrim și Tudorel Eugen Săvinescu, câte 14 voturi.
Consiliul de Administrație al societății era la un pas să nu se constituie, după ce unul dintre cei trei membri s-a supărat pe discuțiile din legislativul local, iar societatea CLP Ecoserv SRL putea intra într-un blocaj. Acestea au început de la propunerea consilierului Ionuț Prodan, de reducere a indemnizațiilor lunare, de la 1000 la 500 de lei.
Primarul Marius Pintilie a intervenit și a susținut că este convins că membrii propuși pentru Consiliul de Administrație nu au acceptat nominalizarea pentru bani, iar din suma propusă fiecare va încasa în jur de 700 de lei. Edilul local a mai susținut că este conștient că inclusiv indemnizațiile aleșilor locali sunt mici, în raport cu munca și activitatea fiecăruia, dar și că nu este normal să se politizeze pe subiect.
Consilierul Prodan a mai precizat că nu a gândit politic atunci când a făcut propunerea, ci doar se raportează la situația actuală.
Pe fondul discuțiilor, Nicu Ciprian Roman a amenințat că părăsește sala de ședințe, dacă este nevoit să asiste la o contră între politicieni. A fost oprit de primar și o parte din aleși, care au ținut să mulțumească celor propuși că își asumă prezența în CA.
Consilierul Tiberiu Dogaru, președintele de ședință, a intervenit și a atras atenția asupra faptului că despre problemele de la Ecoserv SRL s-a discutat și în data de 30 ianuarie, atunci când consilierul Vlad Macovei a atras atenția că angajații nu și-au primit bonurile de masă, iar societatea epuizase stocul de sare necesar intervențiilor pe domeniul public.
Amendamentul consilierului Prodan nu a fost aprobat. Cele trei propuneri au primit voturile aleșilor.
Durata mandatului acestora va fi de 5 luni de zile, cu posibilitatea prelungirii cu încă două luni. În tot acest timp trebuie demarate procedurile pentru concursurile de selecție, pentru un mandat de patru ani de zile.


