RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Brașov: O firmă de curierat vrea să folosească roboți pentru livrare / Timp de 6 luni, roboții vor fi folosiți doar într-un cartier pentru a se testa serviciul

Serviciul de curierat Glovo vrea să se extindă la Brașov utilizând o tehnologie a viitorului pe care o folosesc deja în Statele Unite ale Americii mai multe companii care livrează mâncare sau alte bunuri, anunță Bizbrașov.ro.

Potrivit detaliilor oferite de compania de livrări în documentația transmisă Primăriei Brașov, roboții vor naviga pe trotuare și zone pietonale, traversând pe la trecerea pentru pietoni, urmând să fie asistați manual de la distanță, iar viteza maximă de deplasare 15 km/h.

Proiectul a fost discutat în ședința Comisiei de Circulație, care urmează să își dea girul sau să le impună o serie de alte condiții, astfel încât operarea roboților să nu creeze probleme de trafic în zonă.

  

Practic, roboții ar urma să preia produse de la unitățile de alimentație publică din zonă și să le livreze celor care fac comenzi la birourile și blocurile din apropiere.

Sursa foto: BizBrasov

„Dacă ni se va acorda autorizația necesară, începând din această toamnă, vom demara un proiect pilot în Brașov, România, pentru a testa un vehicul de livrare automată, controlat de la distanță, pentru o perioadă de șase luni”, au precizat reprezentanții Glovo,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Iarna fuziunilor. PNL şi PSD se întăresc prin absorbţia partidelor de buzunar. Ce zestre electorală au PMP, ALDE şi Pro România

Redacția

CTP, după scandalul din Parlament: „Vă rog să vă gândiţi ce s-ar petrece într-o Românie guvernată de AUR. Împreună cu USR PLUS”

Redacția

Cum purtăm corect mănușile de protecție în spații publice. Rafila: Decât să porți o pereche patru ore, mai bine te speli din oră în oră

Redacția
Încarcă...