Senatoarea PNL Alina Gorghiu, videpreşedinte al Senatului, a precizat că la şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere va fi făcută o analiză pentru a vedea dacă moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, „o alianţă toxică”, îndeplineşte toate condiţiile procedurale pentru a putea fi stabilit calendarul dezbaterii şi votului asupra acestei în Parlament.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că PSD este dispus să voteze moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, în Parlament şi că va participa şi la şedinţa Birourilor Permanente. De asemenea, dacă nu trece moţiunea deja depusă în Parament, liderul PSD i-a invitat pe colegii săi de la USR PLUS şi AUR să semneze moţiunea social-democraţilor. De asemenea, Ciolacu a afirmat că există suspiciuni cu privire la semnăturile de pe moţiunea de cenzură a USR PLUS şi AUR. Liderul PSD a adăugat însă că social-democraţii nu se vor va implica decizional în lupta între PNL şi USR PLUS sau în deciziile Birourilor permanente reunite.
Co-preşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat vineri seară că tocmai a fost depusă moţiunea de cenzură, despre care a afirmat că este calea parlamentară pentru ca în cel mai scurt timp să avem un nou premier şi coaliţia să meargă mai departe.
» Citește continuarea pe pagina autorului


