NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Bătrâna lovită în accidentul de la Gîștești se află în comă! Consumase alcool

Bătrâna găsită căzută ieri seară pe o stradă din Gîștești este în comă. Femeia în vârstă de 70 de ani se află internată în Secția de Reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, pacienta prezintă traumatism cranio-cerebral sever, toracic și de membre inferioare.

Ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale, în această dimineață, la spitalul județean. „Pacienta este inconștientă și prezintă un traumatism cranio-cerebral sever, traumatism toracic și de membre inferioare. Este instabilă hemodinamic și respirator. A fost intubată și resuscitată cu răspuns pozitiv, fiind transportată la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, iar ulterior aceasta a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași”, a declarat Nicolae Pralea, purtător de cuvânt la SAJ Iași.

  

Reamintim că ieri seară femeia a fost găsită căzută pe marginea părții carosabile, în zona pantei Gîștești. Conform unor informații, bătrâna se afla în stare avansată de ebrietate, iar lângă ea au fost găsite două sticle cu băuturi alcoolice.

Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs evenimentul. Polițiștii l-au identificat pe șoferul care se deplasa cu tirul în acel moment și nu au fost găsite urme pe tir care să arate că bătrâna a fost acroșată. Oamenii legii iau în calcul varianta că suflul tirului ar fi dezechilibrat-o.„La data de 15 noiembrie, în jurul orei 19:00 polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe șoseaua Neamțului din municipiul Pașcani se află o femeie care este căzută pe partea carosabilă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care femeia a suferit vătămări corporale”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Advertisements

Related posts

Pregătiri pentru 31 decembrie, la Ruginoasa. A fost lovit cu bâta în lanul de porumb

Ema Roman

S-a spânzurat pentru că iubita sa, o tânără din Hălăucești, l-a înșelat cu un italian

Redacția

Primarul și viceprimarul orașului Hîrlău sub control judiciar

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site