Ministrul Bogdan Aurescu, a atras atenția, la Munchen, asupra ameninţărilor grave de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul din Ucraina, precum şi presiunea exercitată asupra statelor vecine.
Ministrul Bogdan Aurescu a participat la Conferința de Secuitate de la Munchen FOTO Mediafax
Aurescu a participat vineri, în calitate de invitat special, la evenimentul dedicat provocărilor multidimensionale de securitate la Marea Neagră şi de pe Flancul Estic, discuțiile arătând importanţa Mării Negre ca punct central pe Flancul Estic al NATO.
Potrivit unui comunicat al MAE, în intervenţia sa, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat „ameninţările grave de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, precum şi presiunea exercitată asupra statelor vecine, îndeosebi Republica Moldova, inclusiv prin mijloace hibride”, arătând că „războiul Rusiei contra Ucrainei este un război împotriva valorilor comunităţii democratice occidentale şi a parametrilor de bază ai arhitecturii de securitate euroatlantică, precum şi o încercare de recreare a sferei ruse de influenţă, precizează MAE”.
Șeful diplomației române a mai arătat că „aceste încercări şi respectiv viziune ale Kremlinului trebuie respinse şi contracarate cu fermitate. În acelaşi timp, sprijinul acordat Ucrainei pentru a câştiga războiul declanşat de Rusia este,
» Citește continuarea pe pagina autorului


