AUR va desemna luni, 3 noiembrie, candidatul pentru Primăria Capitalei. Partidul evaluează șansele mai multor aspiranți, iar liderii subliniază că nu pot absenta de la scrutinul din Capitală.
FOTO Captură video / Facebook / Arhivă
AUR are de la ora 19.00 o ședință a Consiliului Politic al Partidului, urmând să desemneze candidatul partidului pentru alegerile din Capitală.
„Au fost luate în considerare mai multe opțiuni și urmează ca în această seară să se ia o decizie. Sunt mai multe opțiuni. O să aflați diseară”, a precizat prim-vicepreședintele Marius Lulea într-o conferință de presă.
Liderii formațiunii au fost chestionați și cu privire la apelul lansat de Călin Georgescu privind boicotarea alegerilor parțiale în București.
„Înțelegem cu toții frustrarea și neîncrederea pe care domnul Georgescu a căpătat-o în raport cu modul în care instituțiile statului, așa-numitul sistem, organizează alegeri. Atunci când ești descalificat de două ori din cursa prezidențială fără un motiv legal, sigur că ai un motiv de neîncredere și este normal să își manifești acest sentiment.
Dar noi suntem un partid politic, care are datoria să îi reprezinte pe cei care cred în valorile conservatoare.
» Citește continuarea pe pagina autorului



