RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

ANM: Temperaturile încep să crească la începutul săptămânii. În partea de sud, vor fi puțin peste normalul perioadei

Vremea începe să se încălzească ușor de duminică, iar de ploi vom scăpa până la sfârșitul săptămânii viitoare. În zilele din weekend-ul săptămânii viitoare, e posibil ca precipitațiile să revină, însă în cantități mai mici. În a doua parte a săptămânii viitoare, meteorologii spun că temperaturi vor fi puțin peste normalul perioadei în care ne aflăm.

„Vremea se va ameliora începând chiar de astăzi, atât din punct de vedere al precipitațiilor, cât și al temperaturilor. Legat de precipitații, ne așteptăm astăzi (duminică – n. red.) să plouă doar slab în partea de sud-est a țării, pe arii din ce în ce mai restrânse. Izolat este posibil să plouă și în regiunile centrale.

Ploile vor fi din ce în ce mai puține până în weekend-ul viitor și temperaturile vor fi în creștere. S-ar putea ca pe partea de sud și sud-est, unde a fost cel mai rece în ultimele zile,  a doua parte a săptămânii viitoare să aducă valori spre 22-23 de grade, temperaturi cu puțin spre normalul perioadei în care ne aflăm”, a spus Florinela Georgescu, director executiv la ANM.

digi24

  

Related posts

”Dune”, proiecție de film în aer liber pe esplanada din zona vale

Redacția

Taina Sfântului Maslu la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Pașcani

Redacția

Apă cu porția la Pașcani, în perioada 27 iunie – 29 iunie 2022 (inclusiv)

Redacția
Încarcă...