Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) dă ultimatum Guvernului: opriți concedierile haotice din administrația centrală și prezentați până pe 22 august un plan real de reformă, bazat pe criterii obiective și o analiză de impact, altfel urmează proteste masive.
Bolojan, amenințat cu proteste masive de angajații din Guvern / Sursa foto: Inquam Photos
„Decizia anunțată de premierul Ilie Bolojan – prin care conducătorii de instituții au la dispoziție doar o săptămână pentru a întocmi listele cu cei care urmează să fie concediați – reprezintă o măsură pripită, lipsită de fundament și de consultare cu partenerii sociali. O astfel de abordare riscă să destabilizeze funcționarea statului și să lase mii de familii fără sprijin” se arată în comunicatul transmis de angajații din Guvern.
Declarațiile FNSA vin pe fondul unor critici dure la adresa Guvernului, pe care îl acuză că își contrazice propriile evaluări economice. Sindicaliștii invocă chiar afirmațiile premierului din 13 august 2025, făcute la un post de televiziune, potrivit cărora măsurile fiscale adoptate „sunt generatoare de încetinire economică”.
„În plus, chiar premierul a recunoscut, în declarațiile făcute seara trecută, 13 august 2025, la un cunoscut post de televiziune că măsurile luate de Guvern pentru reducerea deficitului „sunt generatoare de încetinire economică”.
» Citește continuarea pe pagina autorului


