RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Anchetă la Timișoara după ce un câine ar fi fost împușcat în plină stradă de un șofer / Acesta a dispărut apoi cu mașina și a luat și cățelul

Un câine fără stăpân ar fi fost împușcat pe o stradă Timișoara de un individ care mai apoi ar fi dispărut cu mașina, dar și cu câinele, scrie Opinia Timișoarei.

Totul s-ar fi întâmplat în seara zilei de 2 mai, stau mărturie imagini surprinse de o camera de supraveghere. Se poate observă cum câinele stă în iarbă de la marginea drumului. Se aude un zgomot puternic, ce pare să fie de la o armă de foc, apoi se apropie o mașină din care coboară un bărbat. Acesta pune câinele in portbagaj și pleacă.

Poliția a demarat o anchetă.

„La data de 2 mai 2025, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi ucis, fără drept, un câine, pe strada Rânca din localitatea Moșnița Nouă. Ulterior, acesta ar fi introdus animalul în portbagajul autoturismului, părăsind locul faptei.

  

În cauză, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, în …

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Miliardarii lui Trump vor conduce Statele Unite. Ce averi colosale au viitorii secretari și consilieri din Guvernul SUA

Redacția

VIDEO Drama unei femei care reușise să fugă de la Severodonețk la Kiev, cu animalele de companie

Redacția

Zelenski spune că interzicerea importului de cereale de către mai multe state UE „oferă speranțe periculoase Kremlinului”

Redacția
Încarcă...